Telefon

+40 722 537 542

Email

golivu@golivu.com

Program

L - S: 09AM - 10PM

“Nu poți fi cu adevărat prezent pentru oamenii din viața ta dacă nu ai grijă de tine. ” – Kerry Washington

Ca terapeuți suntem preocupați de starea de bine și de sănătatea oamenilor. Dar ca să ne putem îngriji de ceilalți, este esențial să ne îngrijim și de noi. Cum i-am putea ajuta cu adevărat pe alții, dacă nu am putea face același lucru și pentru noi? Chiar și cei cu care lucrez îmi adresează adesea întrebarea „De tine cine are grijă și cum faci să ai atenția și energia necesare pentru toți cei cu care lucrezi?”

Fac ceea ce îi învăț și pe alții să facă

Răspunsul meu vine de la sine – “Fac ceea ce îi învăț și-i ghidez și pe ceilalți să facă. Altfel, nu mi s-ar părea firesc …”. Mi-am construit o rutină realistă pe care o adaptez continuu felului meu de a fi dar și situațiilor de viață prin care trec, astfel încât sa o pot face zilnic, să nu am cum să renunț la ea indiferent ce aș avea de făcut sau ce ar putea să apară peste zi:

Meditez

Încep și termin ziua cu câte o meditație, pe care m-am obișnuit să le fac din mers – când mă spăl, când mă îmbrac, când conduc spre și de la serviciu sau când am momente mai relaxate în care pot să fac rugăciune și să meditez.

Mi-am ales și-mi urmez principiile de viață

Mulțumesc pentru ce primesc, cer binecuvântare, îndrumare și ajutor. Mă străduiesc să nu mă mânii, să nu mă îngrijorez, să fiu recunoscător pentru tot ce mi se întâmplă, să fiu binevoitor cu toți dar și cu mine, să îmi împlinesc sârguincios și onest menirea, în fiecare zi.

Devin tot mai conștient și lucrez continuu cu mine

Respir conștient, îmi observ și îmi gestionez activ gândurile, emoțiile, stările și acțiunile față de situațiile și oamenii cu care mă întâlnesc. Caut să primesc ce am de primit și să ofer ce am de oferit, să reușesc în fiecare zi măcar un pic mai mult decât ieri, să devin în fiecare zi măcar un pic mai bun.

Pacea cu mine este barometrul meu

Mai caut și să fiu mereu în pace cu mine însumi. Starea asta de pace cu sine e barometrul meu pentru alegerile pe care le fac sau le-aș avea de făcut.

Trăiesc fiecare clipă ce mi se oferă

Mă reîncarc din clipele plăcute petrecute cu ceilalți și cu familia și, nu în ultimul rând, am grijă de mine și prin auto-masaj, auto-Reiki și curățări energetice după fiecare ședință de masaj, Reiki sau coaching pe care o țin. În felul acesta totul curge firesc și îmi revin.

Lasă un comentariu în care să ne spui tu ce rutină zilnică pentru grija de sine ai ales. Gânduri bune!

Articole recomandate

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *